miercuri, 29 decembrie 2010

Scopul vietii – fericirea?

                  


"Fericirea este sensul si scopul vietii, traiectoria si finalul existentei umane"
Aristotel

            Daca am intreba fiecare persoana de pe pamant care este scopul vietii sau ce inseamna fericirea, probabil am obtine raspunsuri atat de diverse incat ar fi dificil sa le incadram in categorii. Totusi, consider ca putem aborda un subiect atat de amplu daca avem in vedere cateva puncte de vedere eterogene.
Preocuparea pentru scopul vietii a existat din toate timpurile, astfel ca multi au elaborat teorii privind scopul vietii iar cei mai multi au ajuns la conluzia ca scopul vietii este insasi viata. Totusi, prin proclamarea scopului nu se epuizeaza intreaga problematica.
 Dintotdeauna omenirea a fost preocupata de a-si trai viata cat mai bine. Dar cum poti intr-adevar sa-ti traiesti viata? Majoritatea oamenilor considera ca isi traiesc viata prin satisfacerea trebuintelor si obtinerea micilor placeri, scopul final fiind obtinerea fericirii. Insa, fericirea este relativa, nu putem trai o stare perpetua de fericire si nici nu putem obtine placerea in mod continuu, pentru ca aceasta ar conduce doar la plictiseala si deci la nefericire, golind viata de ceea ce ar fi considerat ca fiind esential. Daca nici obtinerea fericirii nu constituie esenta vietii, atunci care e? Cum am putea sa ne traim viata? Raspunsul la aceasta intrebare se afla in domeniul metafizicii si consta in faptul ca de fapt noi suntem traiti de viata noastra. Desigur, trebuie facute precizari privind aceasta ipoteza si perspectiva de a privi lucrurile.
            Arthur Schopenhauer ne invata ca natura nu este interesata de fericirea noastra ci doar de existenta noastra. Scopul vietii este viata, totusi este mai bine spus ca scopul vietii este insasi existenta ei, pentru ca viata nu exista doar in oameni ci si in plante, in animale, in toate formele vii. Asadar, atunci cand ne gandim la scopul acesteia nu trebuie sa mai facem referire doar la viata oamenilor ci in general. In acest context, oamenii nu sunt altceva decat vietati, adica manifestari ale vietii alaturi de celelalte forme deja precizate. Deci, oamenii sunt simple instrumente, purtatori ai vietii, suporti ai acesteia, viata folosindu-se de noi doar pentru a-si continua existenta.
            Dar viata nu are o viata proprie in sens practic, neavand constiinta sau vointa, nefiind directionata, ea este doar o manifestare a naturii. Natura este cea care pune la dispozitia vietii toata aceasta diversitate de instrumente, evolutia lor fiind necesara pentru a o intretine, de aceea natura este „preocupata” de diversificare, pentru ca daca ar exista numai o forma, o manifestare a vietii, atunci cel mai probabil ar fi ca ea sa dispara intr-un interval scurt de timp. Deasemenea in mentinerea vietii, natura a venit cu elementul procreerii pentru ca astfel se realizeaza o continuitate chiar daca formele ei dispar. Procreerea apare in orice lucru infaptuit de natura supunandu-se principiului economic, aceasta fiind necesara pentru ca altfel natura ar trebui sa realizeze sisteme hipercomplexe care sa reziste la nesfarsit pentru a mentine viata, lucru neeconomic si nenecesar, in conditiile in care se poate si altfel.
            Sigmund Freud identifica in structura aparatului psihic uman o forta si o energie numita instinctul de viata, “Eros” , care fiind un instinct (daca ar fi sa echivalam instinctele descrise de Freud cu cele biologice), a fost infaptuit si dezvoltat de natura. Dar acest instinct nu este indeajuns pentru ca viata sa-si conserve existenta, deoarece ea ar disparea o data cu extinctia generatiei la care a aparut acesta ,deci, este nevoie de o continuitate. Continuitatea este realizata de  un alt factor denumit printr-un concept descoperit tot de Freud si anume, principiul placerii. Acest principiu general constituie fundamentul dupa care se conduce intreaga viata umana sau animala, dar constituie si fundamentul pentru realizarea procreerii.
            Freud mai aminteste si de instinctul mortii sau “Thanatos” care este opus instinctului vietii, acesta desfasurandu-si actiunea in directia dezorganizarii si exterminarii organismului. Dar de ce ar realiza natura un astfel de instict care vine in contradictie tocmai cu existenta vietii? De fapt, nu ar veni in contradictia vietii daca “Erosul” ar fi mai puternic decat “Thanatosul”, insa s-ar parea ca natura a facut ceva gratuit punand in om un instinct contrar altuia care este mai puternic dar natura nu face nimic gratuit conform principiului economic amintit si mai sus. Scopul instinctului mortii este de a aduce manifestarea vietii la un stadiu anterior din cursul evolutiei totusi cum acest lucru nu mai este posibil, atunci apare moartea. Dar “Thanatosul” parcurge un drum pentru a-si atinge scopul, acesta fiind necesar pentru a lasa loc procreerii si deci pentru a perpetua viata. Se mai poate spune ca, drumul parcurs de “Thanatos” este insasi viata dar nu in mod general ci luata in mod particular, adica viata fiecarui individ. Deci, asa cum au observat si altii,  se poate spune ca de fapt viata unui om nu este decat drumul sau spre moarte.
            Punctul acesta de vedere, cum ca viata ne-ar trai pe noi si nu invers, poate fi considerat unul pesimist. Daca am considera ca in incercarea naturii de a realiza forme cat mai diverse de viata pentru a o sustine, s-a ajuns la un apogeu prin aparitia omului si a ratiunii, perspectiva este rasturnata.
            Omul si ratiunea se prezinta ca un experiment esuat al naturii, deoarece de cand acesta a devenit constient de sine insusi, a sfidat natura si a incercat sa-si opuna propria forta acesteia. Cel mai elocvent exemplu poate fi considerat cultura, pe care Freud o considera tocmai elementul pe care omul l-a inventat pentru a-l opune naturii. Civilizatia insasi constituie bariera pusa in calea fortelor destructive ale naturii. Prin civilizatie, omul se sustrage fatalitatii si incearca sa-si ia in propriile maini tocmai viata. Daca mai avem in vedere faptul ca prin progresele inregistrate in tehnologie, omul este capabil sa puna capat vietii acolo unde o intalneste, atunci putem spune ca a reusit sa controleze natura.
            Aparitia ratiunii totusi a avut si alte efecte pe langa acelea de a pune omul intr-o pozitie stabila fata de natura, ea conducand la nevoia omului pentru metafizica. Dupa cum conchide Schopenhauer, metafizica este impartita in doua categorii, filozofia, care apartine doar unui mic grup de oameni si religia care este destinata maselor de oameni. Ce-a de-a doua categorie este pusa in serviciul umanitatii pentru a da incredere in conceptia potrivit careia ar exista viata absoluta si ca aceasta ar putea fi detinuta de oameni.
            Desi adevarul ca viata ne traieste pe noi a existat dintotdeauna si s-a ajuns de multe ori la concluzia ca scopul vietii este viata insasi, noi am refuzat sa vedem acest lucru deoarece dorim sa credem ca viata noastra nu se va termina niciodata.
            Totusi, daca vrem sa avem o perspectiva cuprinzatoare, nu trebuie sa consideram scopul vietii doar avand in vedere ceea ce oamenii cred despre asta. Poate ca e o preocupare specific umana, o problema de cunoastere si implica subiectivismul, dar trebuie sa trecem mai departe de credintele generale. Scopul vietii cuprinde viata insasi asa cum apare in natura si in univers, deci trebuie extins la intreaga complexitate a fenomenului. Viata nu poate fi considerata daca pierdem din vedere moartea, asa cum preciza si Freud, ci exista o legatura intre Eros si Thanatos, chiar una inseparabila, astfel ca nu putem considera viata fara moarte si nu putem considera moartea fara viata. Ion Biberi a formulat aceasta legatura in termeni de planuri diferite ale aceleiasi realitati, totusi nu este vorba de planuri paralele sau ierarhizate ci de planuri care fac parte si sunt incluse intr-o unitate, „intre planul morţii şi planul vieţii există aceeaşi separaţie de nivel care se poate deosebi între diferitele planuri cosmice. Există o diferenţă de structură şi de integrare a principiilor şi energiilor, după cum există o unitate fundamentală de izvorâre care inmănunchează toate domeniile lumii. Moartea şi viaţa se află pe niveluri deosebite, dar participă din aceeaşi adâncime originară”.
            Acum, analizând aceste doua planuri, realizăm ca sunt constituite din elemete esentiale si generale ale universului, deci nu putem considera viata doar asa cum o vedem pe pamant sau nu putem considera ca viata a aparut pe pamant, putem considera ca ea exista in univers fiind o realitate sau o expresie a acestuia. Deci, nu putem separa viata de univers, ceea ce ne conduce in mod necesar la ideea ca viata a existat dintotdeauna in univers, poate pare socant sa zicem ca la inceput a fost viata, dar poate exista un motiv intemeiat sa consideram asta. Desigur la inceput nu a fost viata, dar viata exista cel putin ca germene in germenele universului fiind o parte constitutiva a acestuia sau poate un alt plan al germenului universului .
               Pe de o parte Nietzsche traseaza o linie prin care se poate ajunge la fericire, daca nu poate exista absolut, el considera ca se poate compune tocmai din acele mici momente de placere aduse de simturi, de aceea ar trebui sa avem incredere in simturi si sa nu fim sub nici o forma ascetici. Aceasta filosofie poate ca aduce atingere tocmai moralei religioase crestine sau de alta natura dar el considera ca este o filosofie pentru viata, pentru a o trai intr-un mod cat mai plin de inteles si de sens. Daca ar fi sa ne gandim, aceasta modalitate de a trai viata nu este tocmai una imorala, omul are nevoie de un scop si de un sens pentru a continua sa traiasca iar atunci cand acesta se pierde poate contribui la depresie sau alte tulburari, astfel, putem considera filosofia lui una sanogenetica.
  Pe de alta parte, daca ar fi sa-i dam crezare lui Friederich Nietzsche, ceea ce ne face nefericiti este intocmai morala. Asta inseamna ca ar trebui sa renuntam la morala?, desigur ca nu, putem avea o morala a noastra fara a fi nefericiti, dar morala impusa de altii poate fi uneori negativa, de aici decurge si conflictul aproape de neremediat cu religia crestina care se vrea a fi, ca si alte religii, un cod etic, o modalitate de conduita morala, un mod de viata, care sa nu intersecteze totusi cu fericirea omului ci sa il conduca spre aceasta, dar calea unora nu trebuie sa fie desigur calea tuturor, fiecare fiind liber sa aleaga in ce fel va ajunge la dezideratul omenirii, acela de a fi intr-o continua urmarire a fericirii.
             Religia, si aici vorbim in special de crestinism, pare ca are alt deziderat, nu acela de a-l face fericit pe om pe pamant ci de a gasi fericirea absoluta cu orice cost chiar daca asta inseamna renuntarea la placere, adica la acel lucru care contribuie la scop dar asta nu inseamna ca oamenii credinciosi nu-si doresc sa traiasca sau ca isi doresc moartea cat mai curand, doar ca pentru a atinge vesnicia vor trebui sa renunte la multe. Privin din alta erspectiva si credinta da sens si semnificatie vietii adica la fel ca si filozofia lui Nietzsche este sanogenetica, atunci intrebarea este daca ambele variante sunt bune, de ce par a fi contradictorii?, cand ele sunt mai mult a fi complementare, sunt greu de combinat acestea doua deoarece teoriile se contrazic dar pana la urma scopul este acelasi, acela de a-l face fericit pe om, (una pe pamant alta pentru vesnicie).

10 comentarii:

  1. nu am inteles nimic ...dar tare frumos ai scris

    RăspundețiȘtergere
  2. adevarul e ca nu am terminat de scris, exista si o continuare, poate o sa faca mai mult sens atunci

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai cand mai scrii?
    Eu astept....

    RăspundețiȘtergere
  4. mai am cateva articole dar sunt nefinalizate, cand o sa am timp le postez, asa ca, rabdare :P

    RăspundețiȘtergere
  5. subiectele abordate au fost alese inspirat , intrucat se adreseaza unui larg segment din populatie( depresia= boala secolului, cati o recunosc?prea putini, in ceea ce priveste menirea, scopul individului(datoria fata de propria persoana) in acest univers..ce cautam?cred ca multi am uitat ca ar trebui sa avem niste obiective si chiar am uitat sa cautam.Ai grija de tine , tinere!Bucurestiul poate fi perceput altfel, in raport cu scopul vizitei( mie adesea mi se arata precum un musuroi viu)!...

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumos, dar mult prea lung pentru un articol de blog. Puteai face trei articole de aici.

    RăspundețiȘtergere
  7. Greu de urmarit pt un neavizat(ca mine) dar interesant,zic. Seamana usor a proiect pt un curs de facultate dar...cui, ce-i pasa?Ideea e ca nu am inteles din intreg articolul daca scopul vietii e sau nu fericirea. De baza ramane ,pt mine,motto-ul dat de Aristotel. Important e sa nu faci obsesie din a atinge fericirea ,ca si cum ar fi ceva palpabil.

    RăspundețiȘtergere
  8. e mai degraba o incercare de filozofeala decat proiect de facultate

    RăspundețiȘtergere
  9. Nicoleta Ifrim11 mai 2011, 13:33

    'ce inseamna fericirea?'
    E greu sa exprimi in cuvinte fericirea, cred ca e mai usor sa o traiesti si astfel o cunosti; se spune ca e o stare sau mai multe stari, se incearca sa se inteleaga, se studiaza, se explica...se rationalizeaza. Daca vrei sa o intelegi vei ajunge sa nu o mai traiesti. Fericirea exista pentru a fi simtita. Ea nu poate fi generalizata, e a fiecaruia.
    'care este scopul vietii?'
    ... ca evolutia sa nu se termine cu oamenii; ei doresc sa genereze o noua viata, o fiinta umana mai buna, mai inalta...poate chiar supraumana. Cum s-ar putea naste insa o fiinta umana superioara, in conditiile in care noi am condamnat de mii de ani impulsul procreatiei? In loc sa privim sexul cu respect, noi i-am dat tot felul de porecle. Ne este frica pana si sa vorbim de el. Incercam sa pretindem ca nu exista, ca si cum semnificatia sa in viata noastra ar fi lipsita de importanta. In realitate, nu exista nimic mai important decat acest impuls, dar noi l-am condamnat si l-am reprimat. Oamenii nu au reusit insa sa se elibereze de sex numai prin suprimarea lui. Dimpotriva, au devenit din ce in ce mai obsedati de el. Reprimarea conduce intotdeauna la rezultatul opus.(cu siguranta ai auzit de Legea Efectului Invers a lui Emil Coue) Si iata una dintre principalele cauze ale bolii psihice...

    RăspundețiȘtergere
  10. Nicoleta Ifrim11 mai 2011, 13:35

    mno'...ai feedback-ul meu la incercarea ta de filosifeala mai sus (ai grija de tine!)

    RăspundețiȘtergere